Nesimţirea depăşeşte toate limitele …

Apa s-a oprit … din nou …  neanunţat … însă nimic neobişnuit până acum … povestea este mult mai lungă. Acum câteva zile oraşul a fost împânzit de anunţuri … pe care nu le-am mai publicat pe blog … consider că toată lumea este sătulă de astfel de anunţuri … se opreşte apa  pentru o zi, pentru modernizări … ok până aici … strângem apă, ne descurcăm cum putem … astăzi însă apa a fost sistată din nou … se pare că din cauza unor noi defecţiuni … se pare că avem meşteri „tare pricepuţi” … nu degeaba merg lucrurile prost în ţară … . După cum ştiţi lucrările la români se fac „cu cap” … însă totul pentru câştig … unii modernizează … alţii strică … pentru ca mai apoi alţii să repare … în plus orice om cu ceva carte s-ar putea gândi că totul trebuie privit în perspectivă şi nu pe bucăţi …

STIMATE AUTORITĂŢI,

INSTALAŢI O CONDUCTĂ NOUĂ, CALITATIVĂ ŞI ÎNLOCUIŢI-O PE CEA VECHE … DACĂ CONTINUAŢI SĂ ÎMPĂRŢIŢI LUCRURILE VOM AVEA MEREU PARTE DE ASTFEL DE SISTĂRI … PRESIUNEA CREŞTE … ŞI AFECTEAZĂ ASTFEL PORŢIUNILE MAI VECHI ALE CONDUCTEI … GÂNDIŢI ŞI APOI EXECUTAŢI …

Primăria Târgu Ocna nu este însă absolvită de vină … Târgu Ocna are un rezervor … care nu este însă utilizat … DE CE ? … va spun eu … DIN NEPASARE …

Etichete: ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: