COMUNICAT DE PRESĂ SNPAP

COMUNICAT DE PRESĂ

Cu privire la FESTIVITATEA DE ABSOLVIRE

Absolvirea, de către elevi, a Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare – Tîrgu Ocna constituie un eveniment cu profunde semnificaţii şi emoţii atât pentru instituţia noastră, cât şi pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor, întrucât marchează intrarea în rândul personalului a unei noi promoţii de agenţi de penitenciare.

Joi, 25 august 2011, începând cu ora 1000, la sediul  Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare – Tîrgu Ocna,  va avea loc Festivitatea de absolvire a promoţiei 2011, cu un număr de 199 de absolvenţi (169 băieţi şi 30 fete din România) şi 10 absolvenţi din Republica Moldova (9 băieţi şi o fată).

An de an – mai viu şi mai bogat în semnificaţii – jurământul pe care-l vor rosti tinerii absolvenţi reprezintă momentul cel mai emoţionant al Festivităţii de absolvire, organizată cu ocazia acordării gradului de „agent de penitenciare”.

La eveniment sunt aşteptaţi reprezentanţi din partea Ministerului Justiţiei, Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ministerului Comunicaţiilor, invitaţi din partea autorităţilor locale, conducătorii instituţiilor din sistemul public de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din judeţele Bacău şi Vrancea, precum şi conducerea Departamentului Instituţiilor Penitenciare din Republica Moldova. De asemenea, au fost invitaţi şi colaboratori de la instituţii similare din Germania, Portugalia şi Norvegia.

Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna este singura instituţie de învăţământ din România care asigură selecţionarea şi şcolarizarea agenţilor de penitenciare, la cursuri cu durata de un an, având totodată şi rolul de a perfecţiona personalul din sistemul penitenciar prin susţinerea de cursuri de pregătire şi perfecţionare profesională, organizate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

În baza Hotărârii Guvernului României nr. 727 din 19.10.1994, Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna asigură în fiecare an şcolarizarea în domeniul execuţional penal a unui număr de 10 tineri din Republica Moldova, a căror diplomă de specializare obţinută în România este recunoscută şi apreciată.

În prezent, Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna oferă viitorilor agenţi de penitenciare pregătirea specifică domeniului execuţional penal. Procesul instructiv-educativ este asigurat de un personal format din profesori, psihologi, referenţi, agenţi instructori, întreg colectivul ocupându-se de formarea celor ce vor pune în aplicare prevederile legale privind executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate, vor menţine ordinea şi disciplina în mediul penitenciar, in spiritul respectului demnităţii umane şi care vor contribui la pregătirea persoanelor private de libertate pentru revenirea la viaţa socială.

 

Inspector de penitenciare Silvia VĂTAVU

Purtător de cuvânt

Şcola Naţională de Pregătire a Agenţilor de penitenciare Tg.Ocna

Anunțuri

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: